¤ ¤ ¤

scufita rosie n-a existat.
doar padurile-adânci unde tata alerga
si transpira chiuind dupa lupi
ce nu se aratau niciodata. seara totusi spunea
si ofta: ochii lor sunt uriasi si au aripi de
fluture ranile sa îti scuture în gând
coltii lor dor si mereu am palmele pline
de sânge.
sângele cu nimic nu se duce.

în vis padurilor dând iar un ocol
chiar mama spunea si ofta: astazi vântul
a nimic nu miroase surâsul nu se mai potriveste
nici unui sentiment
trec anii si nu stiu de ce
rochiile mi se-ntuneca
oasele fumega
carnea a adormit.

fetita alearga în odaia cea mare
cu ferestrele la luna rasare: patul e gol
si-o oglinda cu taine iar alaturi
portretul bunicii aseaza
pe camasa fetitei perlele fricii.
prin fereastra noaptea
zvârle copilei o secere:
daca scufita rosie nu e
nimic nu e.