Stau lângă broască,
Proptit în blocstarturi.

Sărim amândoi:
Ea verde-pătată,

Eu, uscat ca o iască
M-aprind prin frecare
Cu aerul tată;

Și-apoi mă îndoi
Când apa se pune
Pe fiecare.

Ea pornește,
Eu înot.

Ea, râzând printre meduze
Iar eu dând mărunt din scuze;
Cot la cot.

Ne atacă un val.
Eu îl văd înainte,
Ea lateral.

Îl străpungem
Și-ajungem
La muște bătrâne
De-o zi și de-o noapte,
Născute pe-o floare
Și pe-un mort alăptate.

Mi-e foame,
I-e foame:

Þâșnim amândoi
-ea o mână rapidă
și-o limbă mai lungă-

Apoi,
O barză își lasă copilul din cioc,
În brațele palizi de mamă ad-hoc,
Aleasă pe loc
Din bordel,
De un el.

Lasă copilul,
Ia broasca
Și-o înghite.

Eu, cel ca iasca,
Cel ce promite,
Mă pomenesc,
În mână cu musca
Pentru prânzul regesc.

Mă întreb:
Chiar mi-e foame?
Și nu-mi e.

Dup-o zi și o noapte
Mă întreb: chiar trăiesc?


P.S.
Barza sătulă chiar se miră:
Firesc!