când vreau să urc sunt
o cicatrice pe pielea
desfăcută de săruri până sub ceafa stropită
spre citadela de os

te îngrop
minunile din care ești făcută răsar
pe hârtia mumificată
cratere nevrotice se înfig în scalpul cald
rupt din realitate iar pielea vine avalanșă
peste găurile din nervi

pașii mărunți scot prea mult sânge

prea deși sunt pașii care n-au talpă
doar pompează prin venele legate de tendoane
cupluri ucigașe
fântânile fără creștet

sub bolta lor specii de ochi privesc roadele acestor fructe cu gust
ca atunci când îți muști limba
când ți-o smulgi și legi lucrurile ce nu le poți
exprima

de ce toate izbucnesc cu mult deasupra noastră
curg peste noi
șterg cu noi apoi cos ce s-a rupt
sensibilitatea creponată ascunsă în fereastră
jungla de microbi ivită între cuvinte

vreau să urc deasupra acestor arteziene
să-mi lipesc cicatricea de norii care ne tot schimbă forma
ne-ascund după soare