nimic între noi tată
nimic în afara acestei perfuzii
cu viață albă
o singură zbatere și ansa morții
își înscrie definitiv trecerea

nu mă revolt
nu plâng
scriu din cărți vechi istoria unui popor
caut în orașe dispărute pulsul tău de azi

nu mai găsesc simetria cuvintelor pe buze
să știi cum se întâmplă ziua dintâi
fără ziua din urmă

te zdruncin tată
așa tandră și desculță cum sunt
îți spăl mâinile
ți le apropii de marginea celuilalt vis
în care cenușa nu există

casa mea deschisă și departe de oameni
își amintește singura ta apariție
erai înalt și desprins de pământ
iluzia mea fără moarte

în dimineața asta torn eu apă în pahar
stau la singura fereastră luminată
dezgrop din aer ruga din toate timpurile
și nu primesc hainele negre

în numele tău
al sângelui
al Maicii