Eleonora, ai ochii tulburi părul încâlcit
unghiile roase până la carne
ești o putoare iei numai decizii greșite
cumperi lucruri de care nu ai nevoie
te lași amăgită de ipocriți te îndrăgostești de curvari

nimeni nu-și pierde timpul cu tine
nimeni nu încearcă să te ajute, stai într-o cameră de cămin cu chiloți murdari atârnați de lustră
urmărești cum umblă urechelnițele pe pereți
păianjenii se plimbă în voie pe pielea ta
petreci zile fără număr întinsă pe podea
încercând să înțelegi
așteptând salvarea
așteptându-mă

vin doar ca să urlu la tine:
“de ce mă privești ca o vită? ce-i cu tine?
ce naiba, vrei să mori? vrei să zdohnești dracului?
ia-ți fată viața în mâini spală-te caută-ți o slujbă găsește un dobitoc ca tine și mărită-te cu el ce naiba
înainte erai frumoasă, s-ar găsi cineva care să te ia, măcar din milă”
plec mulțumită că ți-am ținut o lecție de morală
că te-am strivit că n-ai nici o șansă
plec fără să-ți las măcar o coajă de pâine

nu știi, Eleonora, dar eu te-am inventat și ți-am pus nume
m-ai scăpat de mine de încordarea permanentă a mușchilor frunții de nopțile când mă tăvăleam beată prin noroi
de mucegaiul care-mi devorează coapsele
mă uit fix la tine știu că nu mă vei dezamăgi
pe fața mea – nici un rid, nici un neg, nici o plagă