Aici mă re-semnez

cu frecvența oamenilor pe stradă
se strecoară zilnic prin noi
fantasme

au gust
de elucubrație de semisomn
și uneori de ploaie

atunci se trezește orașul
și poate dincolo de el câmpia

pentru o clipă aurora borealis
lasă o dâră la orizontul altor ochi
dar și aceea se usucă repede
ca o urmă de lacrimă



re-semnează-te

printre lucrurile de care poți să scapi
nu vei găsi nici uitarea nici sinele

unul te poartă
cealaltă curăță lumea de tine
ca de un balast

spațiul e strâmt zeul citește sintetic

exiști pe diagonală și doar atâta timp
cât refuzi să taci

photo © Dennis Rogers

***

Aici toate se explică. Sau nu

Micha³, would you write about us, if I am to die?



la 20 august 1985, seara, in utero

noi nu existam încă decât
sub zero grade depărtare

îți amintești cum vorbeam
trimițându-ne cuvintele ca pe bule
și tulburam amnioticul?

eu
- prea dulci cafeaua și para

tu
- prea reci mâna ta și lumina

amândoi făcând un șirag
- prea roșu în noi

deodată
- îți muști vreodată buzele de fericire?

eu
- am găsit urme de dinți pe ceașcă

tu
- pomii afară zvâcnesc lamaze

noi alt șirag
- norii își iau tălpășița
pe ultima eclipsă solară

și mama ne mângâie pe dinnăuntru
- zvăpăiaților mai stați odată locului
mă doare cearta voastră spasmodică
mâine vă nasc și apoi n-aveți decât
să vă scoateți ochii

la 24 ianuarie seara, ex abrupto

am întrebat
- jumătate neacordată
în care parte de somn te vei răsuci
când toate cuvintele mele sub formă de ochi
se vor rostogoli înapoi în mama?

sângele mucegăiește încăperea
tu nu mai răspunzi

***

Aici totul se ro(s)tește

prea devreme

am ales provocarea
rollercoaster-ul construit din rotițe de ceas

din lacrimile care cad înapoi îmi cresc alți ochi
lăuntricul se bâlbâie ca un copil istovit

port cearcănul perplexității de a nu putea rosti
sunt o rotire perversă a propriilor mu[l]te pupile

deasupra pielea de șarpe mă repetă origami
tac și tăcerea mea e aproape indecentă

tu reziști grațios la țipetele mele mixate cu tool
îți ricoșează în căști și taie sufletul bucățele

să scap? ce iluzie bolnăvicioasă
să renunț? ce plăcere de sade

să contest? ce colți mi-ar crește din umeri
din ce aluat solid cât care os?

timpul din rollercoaster marchează condensul
sângele devine cerneală invizibilă

numai cuvântul ar fi putut mărturisi durerea și spaima
dar mi-a fost sortit să-l cunosc la oprire

adică prea târziu


***

Aici ricanez

azi am decis
că nu am de ce să mă tem

tuturor li se întâmplă
mai devreme sau mai târziu

nimeni nu apucă să se spună
din miezul a tot ce resimte

toți își joacă secundele
ca și când ar fi
niște zaruri golite de șansă

față în față cu tine
îmi dau seama că ești singurul alter
care mă determină în sens unic

nimic nu depinde de mine
în această formulă de doi
nici măcar amânarea

am un singur atu
îți cunosc Clipa



deci pot păstra Tot Restul Timpului
doar pentru mine

de azi nu mai am nimic de pierdut
re-colectez tabu-urile
igienizez închisoarea

vei înfometa pe frica mea refuzată
vitalitatea mea ridicată la puterea descătușării
te va biciui până când vei scânci și tu

iar când vei veni să mă iei
vei fi slăbit într-atât
că n-o să mă poți duce

până atunci
la o parte!
(azi îmi iau pastila)

photo © Michael Cempa

____
N.B. Interzis a se introduce pe blog-uri personale și alte site-uri
fără acceptul expres al autoarei. Mulțumesc.