Aveam un suflet încă tînăr
atunci,
aveam memorii,
o valiză de amintiri
căptușită cu speranțe
și o femeie ca tine,
din care mă îmbătam
doar din priviri.

Eram șhiop la cuvinte
și vesel ca un copil,
timid ca un albastru
intre pamint, cer si soare,
trăiam dintr-o cafea
și un sărut inghesuit,
prin blocurile
din Balta Albă.

Eram bătrîn calic la vorbe
dar cu foame
de viața asta strîmtă
la mijloc
și la iubiri,
dar larga ca o fusta de țigancă
la noroc,
cînd te-am văzut
din întîmplare în stația lui 64.

Acum pe pielea mea mortală
în fiori
tu, mi-ai scris destinul,
iubirea ta mă ocrotește orb,
chiar dacă tînăr nu mai sînt
si timpla mi-e alba de demult,
chiar daca
ma chinui să merg intr-un baston
si te sarut mai rar
memoria unui lup bătrîn
doar sînt
tu și iubirea
mi-ați rămas la drum,
restul mă ocolește,
tu care te rogi de sănătatea mea
la Dumnezeu de zece ori
și pieptul-l ți-e frecat
de sfîntul semn al crucii
femeie din coasta mea rupta,
tu si iubirea,
v-am păstrat
caci ea nu îmbătrînește.