A fost o vreme
Cînd furtunile se jucau cu gîndurile noastre;
Au fost clipe
Cînd norii se confundau cu visele noastre.
Trăiam adînciți în iluzii
Cînd s-a-ntîmplat să credem
Că nu ne mai iubim...

Timpul ne-a condus în lumi paralele,
Dar nici unul dintre noi
N-a încercat - sau poate nici n-a vrut -
Să descopere tărîmul interzis al celuilalt.

Și cu fiecare zi,
Cu fiece secundă,
Cu fiecare noapte ce ne despărțea,
Cu fiece sărut de conveniență,
Luumile noastre ne-au pustiit...

Și-atunci,
Robiți de gînduri vinovate,
Ne-am spus cuvinte de sfîrșit de drum
Pe care măcar unul din noi doi
Le-a regretat pînă acum...

Nu mai puteam s-adorm de gînduri,
Din vise reci nu mă puteam trezi,
Și chiar de nu-mi erai alături
Te simțeam în preajmă,
În inima mea,
În viața mea...

E mult de-atunci -
Cît a trecut?
Un an, un veac sau poate chiar mai mult;
Dar - de vină-i oare soarta? -
E prea multă tăcere între noi,
E prea mult timp
Și prea multe rezerve...