Mama mă ținea de mână
eu țineam un tren în brațe
din lemn lustruit și vopsit curat
eu îmi priveam trenul fascinată
mama se uita la mușcatele din geamuri
mai pricăjite, sau mai uscate, sau pline ca verzele
toate străzile se mișcau, picioarele erau lemne
ce le pui la uscat, le tai și le pui pe foc
și mama pasăre cu aripi ușoare
legăna drumurile cu mine de mână
eu cu trenul meu greu ca o basculantă plină de necazuri
astăzi am să arunc trenul
mâine am sa-l găsesc la loc, în același colț de memorie
plin de scaieți și uitare
mama e atentă doar la mușcate
eu străbat orașul cu picioarele pline de papuci, tălpi, ciorapi, fuste, bretele, pantaloni, fulare și căciuli
și mâinile cresc picioare care se târăsc după mușcate
balcoanele atârnă crețe și verze
cu roșu plin în sângele nepăsător al locatarilor orașului murdar
cu mușcate crescute peste jeguri de prosoape atârnate-n geamuri
și chederă pusă contra uraganelor din America
balcoanele astea arată ca autobuzele mamă
MAMÃ!