Din sufletu-mi sălbatic se-nalță albe focuri,
Bolborosesc vulcanic străfulgerând pământuri,
Îmi întețesc iubirea cu cele patru vânturi,
Pornite ca să-nfrunte imaginare jocuri.

Zburătăcesc în noapte satanice dorințe,
Ce par lumini de stele din ochi fierbinți de îngeri,
Mi se-nfioară pielea de caldele-ți atingeri,
Iar gândul mi se-ntoarce spre nefirești credințe.

În colțuri de planete stafia nemuririi
Își conturează trupul din străluciri de aștri
Și umbra înserării din ochii tăi albaștri,
‘Și-ngemănează forma cu lacrima iubirii.

Sunt beduinul veșnic cu năzuiri celeste
Și în oglinda lumii mi se reflectă viul,
Mă-ntorn spre Dumnezeul care-și recheamă Fiul,
Iar dragostea din mine se-ntoarnă în poveste.