mi-e piciorul desculț pe iarba verde
mărul se rostogolește în culoarea roșie
și-mi dezgolește inima de regrete
în inima ta
suspendată-n peretele trupului meu

trupurile noastre se scufundă în eter
cu puteri de cer
ochii noștri se pătrund în margini de infinit
noi știm să existăm, iubitule,
în catrene izolate de mister, în hieroglife uitate,
în soare, în lună, în munți și în dealuri
în tramvaie, pe stradă
la poarta din ulită, în așteptarea sărutului

Noi știm să existăm iubitule la puterea noastră
Atât de frumos
Încât dorul s-ar cutremura
dacă ne-ar întelege respirația