Când vei citi aceste cuvinte
eu voi fi fiind de mult respirația
răvășită pe buzele oceanului verde
de degetele nestăpânite ale aerului
îmbogățit cu radiațiile remanente
ale întâlnirilor noastre nucleare
din mileniile trecute.

Când genele-ți vor ciufuli aceste rânduri
Atlantida se va fi scufundat a doua oară
îmbrățișată de lava care inițiază prin foc
și spalată de păcate în SI BEMOL sau DIEZ
refulând lesturi de spumă și șoapte
pe portativul valurilor androgine
niciodată atinse de mirări.

Când vei desluși toate aceste strigăte
vei fi fiind abisul gravid cu doi sori
un tahion exilat permanent în Eden
din surâsul ochilor docți de miei,
un uliu bolnav de dorurile ascete
din miezul zborurilor mele incerte
înmugurite pe un ram de tei
într-o livadă pavată cu spini
posedată de un demiurg tiran
hrănit cu voluptatea depărtării
ce mai departe ne desparte.

3 aprilie 2001


Din volumul "Sacrificiul mirării", apărut 8 martie 2002, editura Pro Transilvania