Cantecul acesta care umple
galeata cu apa,
Si mangaie coamele cailor,
Creste din nemarginirea
dansului de valuri,
E cantecul mortii negre.

Cantecul acesta care-ti sapa
in suflet tunele adanci de speranta,
E cantecul ei,al mortii negre.

Inselator si frumas, acest cantec,
Dar rece si greu ca noaptea ei.

Cantecul aceste de neuitat,
Si fascinant ce o minune,
Asculta-l si tu,
Nu te feri,omule,
Oricum hoinar prin codru
Si frate cu frunza de brad
Esti tu,omule!

Unduirea de ape te cheama
Si te leagana in ritmul pasilor tai.
Sa nu adormi cumva!
Incredibil e cantecul acesta al furtunii
biciuite de fulger...

Pasii tai iti masoara clipele,
Insa pasii mei in urma ta,
iti tin socoteala fericirilor.
Nu ma alunga ,omule!

Cantecul acesta fara cuvinte
il inteleg si eu.
Pregnant si alunecos ,fascinant
ca o minune,
Acest cantec,
dar negru si greu ca moartea.
Sa nu adormim cumva,frate!