e toamnă în sufletul meu
iar amintirile s-au uscat
și cad precum frunzele ruginii
se duc rând pe rând cu vântul,
ce suflă din ce în ce mai tare
și face să piară chipul tău,
spulberă necruțător orice vis,
mă omoară încet în infernul tăcerii,
ce domnește în jurul meu...
se face din ce în ce mai frig
iar inima mea rănită îngheață
odată cu ea mă sting și eu
mă îndrept sigur spre un final...
plouă cu lacrimi izvorâte din suflet,
din al meu suflet arămiu,
lipsit de viață și de culoare
se-așterne-o pojghiță de gheață
și mă doare că amintirea ta,
va rămâne înghețată în inima mea.