Când vântu-mi răscolește-n suflet
Și doru-mi plânge peste el,
Se-aude-ncetișor un scâncet
Și știu că e al unui suflet singurel.

El plânge-n noapte dupa ea
Și ea pe undeva-l plânge pe el,
Să vină să-i aducă-n dar iubirea,
Să poată să o cânte amândoi la fel.

Dar ea îl strigă, el n-aude,
Ea îl privește lung și plânge
Și lacrimile ei pamântu-ncep să ude
Și simte-ncet cum sufletu-i se frânge.

Ar vrea ca el să poată s-o salveze
Și inima-napoi să-i pună,
Dar cine știe cât o să dureze,
Un veac, un an sau poate-o săptămână ?

Și el ar încerca, dar nu e sigur
Că merită să facă acest efort,
I-e teama că o să rămână singur
Și-o să se-aleagă prefu-ncet de tot.

Ea l-ar convinge, el nu știe
Și sufletele lor timid se caută,
Al ei pe veci cu-al lui să fie
Să se-mplinească ceea ce numim noi soartă.

Poate cândva, peste un timp,
S-or regăsi pe undeva în lume
Și amândou-or bate în același ritm
Și-a lor iubire la toți ei o vor spune.


04.09.2000