Câmpul ca un nor de iarbă se întinde lung pe spate
Iară eu vorbesc cu vulturi pe aripi în legănare
Să mai uit de sarea strânsă sub târâșul meu pe coate.
Vierme sunt prin lanuri roșii secerat de vânturi rare.

Mă încumet, sorb tot chinul cu o trestie tăioasă
Scufundat de viu în plânsu-mi, spintecat de-ai morții grauri.
Fulger moale ars de jarul depărtărilor de casă,
-Viață, lin, plec de la tine cum plutesc în delte plauri.