cu o brichetă oamenii aprind uneori visele
de aceea ele durează preț de o țigară
tastatura e un martor tăcut conectându-te
fără prejudecăți la inima de plastic a universului
nu e greu de ajuns iubirile virtuale fac ravagii
mai ceva decât un cataclism natural
drumurile au astăzi degete noduroase
ciuntind dimineața pe malurile Dâmboviței
înflorirea devine doar un moment aleatoriu
răsfrânt glacial în ferestrele termopanelor
cearcănul zorilor a închis primăvara
într-o pleoapă de zinc neputincios cerul
privește cum străzile se scurg una după alta
în canalul lacrimal al orașului până și vântul
tace cu arcușul înfășurat în bobocii giulgiului alb
violina lui Paganini și-a amanetat cântecul
printre inele cu piatră ca oul de porumbel
și carafe de porțelan partitura Sonatei numărul 6
așteaptă într-o blândețe elegiacă să fie scoasă
la licitație alături de candelabrul acela masiv din argint
mai bine hai să fugim de aici dragul meu
noi oricum n-avem prea mulți bani
dar ne putem cumpăra bilet de tren numai dus
până la casa aceea cu perdele de salcâmi
unde s-a rătăcit cândva adolescența noastră