întind brațele

chiar dacă sentimentul nevederii mă însoțește
nu întind brațele spre înainte
ci lateral

stare de echilibru fragil

ridic privirea către pescărușii ce se rotesc lin
gleznele zvâcnesc
trupul întreg simte instinctual dorința înălțării

paseră paseră
întoarnă privirea către apa ochiului meu
prăvale-te ca o stea căzătoare cu aripile
strânse la piept
scufundă-te în lichidul acesta două părți
apă o parte mâl
poartă-mă în plisc pește lucind în razele
soarelui martor
sufletul meu va prinde ghearei tale inel

gândul trece mut printre mașini și spălătorii
de parbrize
unul scuipă spre mine și mă lovește în piept
cu resturi de sandviș
la culoarea verde a semaforului se întoarce
îmi strigă
- dă-i dreacu drumu de aici bă că ne strici
imaginea

ai dreptate cioară a pământului ai dreptate
oasele tale sunt lungi conducte de petrol
încălțările hainele
rupte
ascund omului drept pe regii pământului

de mult e roșu
am vorbit în vânt
las brațele pe lângă trup
cobor
iau de la chioșcul stației cafea și ziare
doamne ce ușor
te poți minți că ți-ai mai dat o zi de viață