ca un ochi rotund mă durea gaura din podea
se înstelau pe pereți florile
se desenau pe tablă fluturii
se numărau singuri bașii

și-mi promisesem că nu...
dar uite că iar...
Frustrant!
fir-ar! ne-nghit cuvintele dacă nu

și totuși...
laconic, mă prefăceam c-am uitat creionul acasă
și mă simțeam, paradoxal, eliberată
și uite că iar pic in mâna lor stângă
și le parchez strategic obsesia pe foaie
ca un complex verde le-am reprimat
și-ncepeau să explodeze inutile
false și implacabile, inutilizabile și din ce în ce mai
inefabile
mă săturasem că se săturaseră de mine și uite
că nu mă lasă în pace
"nu pricepeți că nu?
ce-i asta? criză de gelozie?" le-am întrebat.
"eu nu mai ințeleg nimic!" le-am trântit în față
și-am dat muzica la maxim.
și-atunci au ieșit dansând din boxe și-au început să tragă de mine, în mine, să mă
lege iar cu funii de iască și să-mi
dea foc, un foc uriaș, ca de vulcan, un foc de cuvinte