singur în mijlocul unui deșert nesfârșit
înțelegi ce înseamnă o coca cola rece


să prețuim fiecare picătură de moarte
încetul cu încetul vom ajunge departe, dincolo de curcubeu
dincolo de soare, dincolo de samadhi
pășim pe trupuri de copaci
focul încearcă să purifice
totul se sfârșește în iatacuri îmbrăcate în alb strălucitor
prea multă murdărie, prea multe straturi de ființă
pictorul pune culoare, acoperind tablouri cu epiderme
statuile sunt închisori pentru inimi,
am încercat în zadar să iubesc pietrele calde
gheața din ele răzbate parfumând focul
mă ard în țepii ascuțiți ai buzelor tale
încerc să-ți dansez iubirea mea,
dar pierd întotdeauna ritmul, școlile nu au învățat încă să uite

fierul strălucește ademenitor
ultima friptură în sânge
pasărea de aur își întoarce capul privind atent
umbra se apropie
ne plac ființele fără ochi pentru că ne temem de oglinzi

toporul lovește curat, fără remușcări
capul cocoșului se rostogolește printre sfere perfecte
ochii au împietrit scuipând iubire
trupul va mai alerga în lumina crepusculului
el nu poate înțelege de ce
trebuie să moară...