Băi, Ioane...
Multe băi cu faianță ciobită
Și hărti din mucegai
Arătându-ne drumul spre bunici,
Morminte de aburi pentru fiecare dintre noi,
Spălându-ne de amintirea
Focului mâncat de omizi,
Lavoare cu melci culeși devreme,
Să ne șteargă amprentele din ochi
Și solzi de pește scăldându-ne în lumină.
Asta sigur ne va ajuta
Să dormim mai bine.

Băi, Ioane...
Multe băi înguste și lungi,
Poate până le parcurgem
Om apuca a ne spăla
Pe mâini de cristalidă.
Ne ștergem pe urmă cu creierul lor...
N-are să-și dea nimeni seama
După ce plecăm.

Băi, Ioane...
Două-trei băi pe zi
Și te spală de spaime ca de raze,
Mustind în călcâie
Buneintenții, piramide, doctori și frâne.

Băi, Ioane,
Acvari cu noi,
Două pagini albe
Înotând în confetti,
Existențe secrete la hotarul dintre
doi cocoși negri.

Ce zici? Fumăm țigara asta și plecăm?
Băi, Ioane...
Ce-ai spune să-mbătrânim de-atâta verde!