ca și cum aș purta
o cămașă goală pe dinăuntru
stărui asupra visului penibil
prin care noaptea cade
ca un mădular peste pădure
incontrolabil
verdele se împrăștie ciclopic
îndrugînd vrute și nevrute
în arte nupțiale unde
adevărul și minciuna sînt totuna
ilizibil compromis între lighioane
improvizație perversă de singurătate
cînd îmi propun una sau alta
ca un panaceu ușor
pentru un orgasm prelungit
în ape tulburi bătute de vînt
o aventură în inima unui loc rău famat
unde nu înflorește nimic
decît realitatea și descrierea ei
cînd moartea mă bate pe umăr
de mi se rup oasele trăgînd la edec
chiar dacă nu eu decid
suma întîmplărilor personale

păsările îmi sfîșie aorta
asemenea celor ce
nu-mi răspund la întrebare
divinul se trage într-o parte
iar sarea sub tălpi
devine alunecoasă
în drumul meu către
marea metaforă