Candva intr-o prapastie zacea
O inima ce mult mai suferea.
Si iata, de atata suparare,
Ajuns-a ea o vestejita floare.

Simtea atat de multa disperare,
In trista ei si palida culoare,
Incat nicicand cu nici o alta floare
Nu s-ar mai pune iara la-ncercare.

Aceasta draga inima pustie
De-odata si-a gasit din nou mandrie...
O alta inima indurerata
In lumea ei neasteptat se-arata.

O clipa neuitata de iubire
A doua inimi fara fericire.
Si toate cele au acum un rost-
Ca ele una singura au fost!