Și tu ai răstignit în neființă
Durerea dintr-un suflet amorțit,
Iubirea clipelor visate
Pe malul stîng al vieții rătacind?

Și tu dorești o briză răcoroasă
Pe drumul tău ce greu se șerpuiește,
Ce urca și mai mult coboară
Pe trepte atît de roase de caderi ?

Și tu aprinzi o candela ființei
Ce cuib în pieptu-ți și-a făcut
Și cere vamă zilnică gîndirii
Cu care ai pictat-o tu, naiv?

Și tu plătești acum și altădată
Pentru dorințele uitate pe un raft
Pentru credința într-o zi senină
Cu maci, cu soare mult și liliac!