Nu v-a fost niciodată teamă
de autosuficiență?
Că nu vom mai putea
respira idei
prin spărturile atâtor pietre
și vom deveni statui
sculptate de aerul
atâtor senzații de artificial?
Îmbrățișăm ades suflarea rece
și așteptăm să plouă cu alb
pentru a ne putea orienta
în întunericul atâtor uitări.

Nu v-a durut niciodată
frumosul din voi?