Nu mai există noi, nu mai există nouă,
Nici viață împreună la bine și la greu,
Mai e doar amintirea (și-i împărțită-n două
cutii de ciocolată) păstrată în antreu.

Romanțe și sonete îmi îngânai când seara
Stăteam într-un fotoliu, privind înspre apus.
Pierdută ni-i iubirea, topită e ca ceara
De lumânări aprinse în nopți care s-au dus.

În camera rămasă de-atunci în nemișcare,
Înțepenită-n cârja secundei ce-a murit,
Ca o fantomă albă, pândind dintre altare
Mai zace și-acum ora la care am ieșit.

Sentimental, covorul cel verde cu albastru
Ascuns-a pe sub franjuri steluțe mici de foc.
Ni le furase-n taină, pe când amorul nostru
Se consuma frenetic, ca al Ciulendrei joc.

Ca un contor de patimi decorul casei noastre.
L-am pângărit sălbatic și-apoi l-am părăsit.
Furându-i curcubeul si florile din glastre
Lăsatu-i-am doar ziduri, sculptate în ... sfârșit.



16 octombrie 2002