Nu mai speram nici chiar în al meu gând,
Să descopăr acum cu sufletul fremătând,
O mare iubire cu-n suflet mereu dorind,
Doar o floare a noastră, și noi doi iubind.

Și totuși, destinul nu-i o pură întâmplare,
Este visul de copil în sufletul cel mare,
Al meu, al tău, și uneori nu dai crezare,
Decât întâlnind iubirea, ființa-ți tresare.

Trăirea-i intensă căci există împlinirea,
Unui suflet blajin ce tandră-i este firea,
Pentru iubire născut, dar asta-i menirea
Ființei sensibile, acum zâmbește fericirea.

Suntem un tot și destinul ne răsfață,
Dăruindu-ne o floare, o nouă viață
Ce duce mai departe imensa speranță,
A sufletelor noastre aflate-n consonanță.

Acum floarea fericirii noastre crește,
Nu mai este vis, nici chiar poveste,
Căci ziua ce trece și cea care vine,
Face din noi oamenii, regi și regine.