Într-o baie de ulei,
o natură se zbate între viață și moarte
după toate regulile artei abstracte
de ocolire a subiectului
în sens invers acelor
înfipte la întâmplare în domnul respectabil,
aparent absent, din prim plan,
condamnat la nemurire lângă barca de salvare
a unui vapor fără pian.

Undeva în dreapta-spate
o pasăre mică
și neagră.
Neagră
ca toate cele patru vânturi
amintind de cerul gurii unui doberman
mușcat cu furie oarbă de noapte de vară,
fără vise.
Domnul îmi așează mâna
pe relieful braille șoptit pastelat al bărcii
nu pricep ce vrea
nu știu ce vreau
să pricep
legat de scara de valori
și de regimul de proprietate
al amintirilor.

Aș putea să pun punct
aici
spunându-vă că domnul respectabil sunt eu
iar pasărea neagră e speranța
sau însăși viața
dar nu o fac,
căci nu doar eu mă-mbrac în frac,
iar dincolo de orizont așteaptă ea,
lumina,
cu proasta ei meteahnă de a nu se arăta
decât lovită grav de orice altceva,
de-o pasăre mică, de pildă,
poate un pic prea neagră

.