Îți scrii cartea vieții?
Zeci de tomuri
Imense și grele
Se prăfuiesc în dulapul pe care
Nimeni nu-l va deschide vreodată.

...focul de ceară cu-ncetul se stinge...

Se mirară băieții-
- puștani de pe drumuri:
„Dragă bunele!
Pentru cine scrii memoriile tale ?”
Și o lacrimă-ți veni nechemată.

...rănită inima-ți plânge...

Te ocoliră drumeții,
Nu-ți dădură îndemnuri.
Cele bune sau rele
Nu-ți mai par nici dulci, nici amare,
Viața-ncet se lasă uitată.

... nu mai nici cerneală, nici sânge...

Te îngroapă nămeții.
Ești tot alb, dar încă mai tremuri.
„Zilele-filele mele...”
Ai șoptit, pregătit de plecare.
Și doar una rămase curată.

... tot timpul știai că undeva ninge...