Miresme de tei aduce vantul;
acum, cand cerul palnge,
fulgere ii lumineaza fruntea
iar cerul plange, plange...mai rau
se innoreaza;imbufnati, doi porumbei
se-nghesuie unul intr-altul pe-o creanga de tei
si ascultand povestea frunzelor, a vantului, a ploii
cu gangur soptit de dragoste se iubesc
prin ploaie, cei doi porumbei.
Se-aude un urlet de lup, ce cauta luna
prin norii cei negri,tacuta ca o umbra,
incet se strecoara sub tei si asteapta
la fel de tacuta sa moara.

Un calator invaluit in lumina apare gonind
pe-un alb armasar, se-ndreapta grabit
spre teiul cel mare, spre umbra ce moare
soptind rugaminti spre tatal ceresc.
de pe albul lui cal coboara Mihail,
pe tanar in brate-l ridica, soptindu-i cu glas
ingeresc:
"Nu plange, copile, ai fost ascultat,
caci Domul la tine imi spuse sa vin
iubirea si pacea-i divina asupra-ti aduc,
sa linisteasca tristul tau suflet ce umbla nauc."


Zicandu-i acestea pe frunte-l saruta, iar
norii se trag la un semn si corul de ingeri
minune asculta-l, inalta imn
Domnului care vegheaza din scaun ceresc.
Pleca Mihail si corul de ingeri, copilul
ramase in ploaie zambind, iar zorii grabindu-se
parca, venira cu soare-n zenit.

Aduce vantul miresme de tei
si cerul zambeste din nou,
se-nalta spre el cei doi porumbei
pe cand dinspre soare se-aud ciocarlii,
copilul zambeste, tristetea lui moare,
si iarasi se-aud voci ingeresti