oamenii pe care i-am cunoscut
aveau plete albe
unii
cu zâmbete încurcându-se cățelandri
printre picioare
alții
aveau mâna dreaptă la chipiu
cea stangă cu degetele încrucișate
la spate
unora le era sete de apă albastră
altora nu le era sete
sau
ascundeau asta după cireș
(ei purtau tot timpul un cireș în pălărie)
câteodată unii se mai ridicau pe vârfurile picioarelor
celorlalți
cât să vadă din ce în ce mai bine
lucurile din ce în ce mai mici
pe care le arătau
unii-alții
se bucurau însă
de parcă ar fi fost tot timpul vorba despre ei
câteodată unii oameni se jucau numai
de-a cărăbușii
și asta numai pentru că ceilalți
începuseră să se mute
câte puțin
în grădina de zarzavat
era frumos totuși, pentru că se mai țineau
mână de mâna sau chiar
mână de ajutor
dar alții pe masură ce se tot rotea povestea
în cercuri conjuncturale
și oarecum vicioase
au prins a deveni circumstanțiali de timp
și până la urmă
asta ar rămâne singura explicație
pentru faptul ca deodată
unii dintre
oamenii pe care i-am cunoscut
aveau riduri pe vise