cu setea răscolită dintre gânduri
să-ți beau înțelepciunea
de prin urme -de prin rânduri
am plecat,
ascunzând cumva
aceasta vârstă
de goluri
alunecari
intrânduri

altceva nimic nu mai știu
mi-am îngropat fața
în pașii
mirosind a tine
și visele tale plecate la culcare întoarse înspre ziuă
prea târziu
in ciorchine
nu se puteau așeza în cuvinte, nu se puteau
(chip de întâmplare -cercurile răsfrânte) din eterul
în care conturul tău îmi atingea trecerea, plecările
zborul mai ales nealterat
misterul

de-atunci nu mai plâng
( și de atunci nu mai plâng)
de-atunci îmi curge veacul mai leneș
ocolind fiecare planetă cu grija unui bătrân chiar dacă doare
tot iși mai așează streașina trecatoare -palma
deasupra viselor adormite unele
valma
devreme altele prea târziu
ca într-o melodie în care eroul abandoneaza piesa
copleșit de propriul viu


între timp, of, mi-au crescut
aripi…