Cădea o ploaie dulce și suavă
Ca-n Eminescu, din bătrânul tei.
Aveai în ochi o mare de scântei,
Iar eu înfățișarea cea mai gravă
Să-ți pară vorba-mi, vorbă cu temei...

Și-am tot visat ca alții fericirea
Ascunsă-n ierburi și cuprinsă-n flori.
Erai cu trenă și aveai bujori,
Așa cum te întrunchipa iubirea.
Eram și eu și alții visători.

Se risipea în jur o melodie
Ca dărnicia unui blând copil
Ce-și saltă, blonde, pletele-n april',
Când corzile, țâșnind adânc din glie,
S-au re-mplantat în solul lor fertil.

Neînțeles de Cel ce înțelege,
Inevitabil ne-am topit arzând,
Ca patima stârnită de un gând,
Insămânțând, sperând că vom culege
Formula veșniciei mai curând.

(Din volumul "CONFESIUNI PENTRU
DOUA GENERATII")