Tu ai călătorit
prin toate continentele sufletului meu,
Ca un explorator-misionar,
Lasîndu-și adepții și pușcariașii
la Capul Bunei Speranțe
și în estuarele fluviilor arborelui de cafea...
Mi-ai bîntuit gîndurile ca pe niște mahalale singaporeene
convertindu-mi nopțile la religia cea nouă
a necuvîntării perechi...
Cînd m-am refugiat
în templul Liniștii Unice,
mi-ai spart statuetele de terracota
ospătîndu-te sardanapalic din inhibițiile mele.
Ai rîs,
și mi-ai răstignit gîndurile asemeni unor eretici fugari
pe rugul parfumat din lemn de santal al patului tău...
Iar cînd cenușa oaselor mele
Își răcorea suferința,
mi-ai spulberat-o în apele sacre
ale fluviului
care te-a adus în ținutul insomniilor mele...