Neantul se roti...din intuneric si nimic se nascu Ea.
O Idee.O raza de lumina strapungand negura de nepatruns.
Era goala si-si cauta vesmant.
Poetul era trist si astepta ceva...
iar Ea veni, tacuta si sfioasa, si se aseza pe hartie.
Litere invizibile, continut fara forma, scris cu cerneala de foc si apa.


Acum era lumina...universul ii parea mai cald, mai bun.
Mai simplu.Mai complex, avand o transparenta opaca.
Ideea, raza vie, scanteia.
Poetul era fericit si ii surase...
si ea se autocrea, scriindu-se singura pe foaia alba
Intai un cuvant si inca unul, apoi o propozitie in deplinatatea sa.


Coexista lumii...firului de iarba,norului si omului.
Atunci intelese.Vazu timp si sange,nedreptate-sufletul uman.
Ideea incepu sa se naruie.
Poetul, sagetat in inima, planse...
Si Ea disparea incet-incet de pe foaia alba, distrugandu-se.
Mereu inapoi in haos, un cuvant, o propozitie, apoi un vis.