întotdeauna amintirile
sînt asemenea unor statuete de cristal
se sparg la cea mai ușoară atingere
doar noi rămînem cu degetele însîngerate
încercînd să adunăm cioburile
unei lumi care nu ne mai aparține
prin acest exercițiu al deșertăciunii
prin această întîlnire cu iremediabilul

treptat ne învățăm însă rolul pe de rost
asemeni patrupezilor pavlovieni.
descoperim uneori chiar
un vag motiv pentru a zîmbi.
doar atunci cînd trecem pe strada amintirilor
traversăm pe celălalt trotuar
aproape instinctiv și cu o grație
asemănătoare duplicității unui adulter

într-o zi se va încărca în vagoane
menajeria acestui circ pe care îl numim viață
maidanul va rămînea din nou gol
paradis al mingilor bătute pînă tîrziu
și al iubirilor altor adolescențe
noi nu vom mai fi acolo
decît asemeni statuetelor de cristal
din amintirile iremediabile ale copiilor noștri