haina mea de aer, guler către stele,
sufletul cu nasturi, buzunar la piept -
„Cum e cerul, trup?”, mă întreabă teama,
sternul desfăcut într-un unghi prea drept

țesătura-i veche, se destramă pielea,
scame răvășite, visele se pierd -
vene lungi se-ntind strune la o liră,
sub o scară strâmbă cântă un aed

în acord de pași, fericirea urcă,
balustrada curge larmă de copii -
„Cum vă sunt pereții?”, mă întreabă talpa,
treptele coboară între morți și vii

eu sunt mezaninul sfintelor păcate
răul ce se cere împlinit chiar azi -
nu-mi călca pe umbră: este prea subțire,
între mozaicuri, marmură-ai să cazi!

pe pereți, doar rame fără nici un sens,
este mult mai vie patima sub ele -
haina mea de aer, umeraș de nuc,
scârțâie în rosturi uși de șifoniere

rafturi rânduite, groapă pentru haine,
morții stau în oase prea încolonați -
podul răvășit, râset de păianjen,
calul, bicicleta și soldați stricați

și, sub vrafuri mute de vederi și poze,
haina mea de aer, guler ne-nstelat -
nu mai curge scara, nu mai cântă-aedul,
numai pielea goală s-a întins pe pat...