era pe cand plopii faceau mere.
dimineata cuvantului lacrima sonete,
fruntile impadurite cu stih naiv
pastelau fara gres amorul cu ochii.
iata, copile, ochii nemilosi ai mintii
s-au ivit somnorosi si satui de vise.
Cosanzenele coborau din trena de papirus
direct pe buza poetului.
firea cea cu o mie de straie
se scria cu sange propriu.
uitarea de sine o gaseai ridicand o piatra.
iata, copile, plopii doar cresc.
amurgul cuvantului, iata.
fruntea proscrie ochii.
buza poetului saruta sangele fara de straie al pietrei.
falduri de vise se rascoala.
iata, copile, in lumea ce ti-o las
vad doar ochii mintii.