Am deschis fereastra și am salutat ploaia.
Când vântul mi-a ciufulit tandru părul
am întins o mână spre ramurile aurii
curgâng din ceruri peste adormitele spații
reverberând prin ele sufletul tău eliberat
din clopotnițe târzii: dandi, dandi, dandi.

Mii de săruturi mi-au ciupit brațele,
zeci de păsări migratoare s-au prăbușit
din erele diluviene pe umerii mei speriați
de-așa torențială și dulce îmbrățișare...
M-am retras râzând în spatele geamurilor
fredonând copilărește: dandi, dandi, dandi...

Mi-am scuturat umerii de dulcea apăsare,
am strâns bine ochii și te-am adunat la piept
în aerul încărcat de pene umed albicioase.
La adăpost, sub aripa umărului tău drept,
ne-am regăsit cuminți sub streșini de case
cu năvalnică tandră aprinsă înverșunare.

Ploaia s-a stins hohotind surd între geamuri:
mai e și mâine o zi, dandi, dandi, dandi...

5 mai 2000