din poala bunicii
îmi făceam culcuș
ca într-un leagăn înflorat
mă ghemuiam în ea
și-mi ascundeam poponeața
de palma usturătoare a mamei
miloasă
bunica mă primea
ca pe-o sămânță năzbâtioasă
dar totuși a ei

o cuprindeam recunoscătoare
inspirând mirosu-i
de leacuri cardiace
și-i ziceam
mâc’ dochiță
ea mă mângâia
îmi fierbea în grabă
într-o cană sinilie
lapte de capră
și ne așezam amândouă
pe patul de lângă fereastră
să ascultăm cu sufletele vraiște
teatru la microfon

era sigură
că peste ani
îi voi pune la cap
flori de stânjen portocaliu
voi aduna de pe pieptul ei
buruienile moarte
și voi curăța de uitare verde
crucea colțuroasă
sculptată
în piatră de Cosăuți

anul acesta
de blajini
n-am mai fost s-o văd