Când pleci la mormântul apelor
vulcanii erup într-un recif la nadir
refluxul îmi sapă groapă sub talpă
și soarele apune executat violent
pe frontul de valuri de la orizont.

Deasupra mea, la zenit, tună,
norii spumoși izbesc pahare de Lună,
în ocean plouă meteoric cu cioburi,
lacrimi de jad și corali mumificați
în mărgele negre de obsidian.

Mă rog la secunda vie din cenușa
fiecărui coral capturat, mutilat
și carbonizat de lava mereu nesătulă
ce-mi scutură de dincolo ușa,
doar atât: să nu mă lași singură...

23 februarie 2001



Din volumul "Anotimpul licuricilor",
apărut 15 aprile 2001, editura Pro Transilvania