mă plimbam amețit de verdele pal
din lumina unui curcubeu căzut în umbră
îmi făceam planul să mă nasc
din atomii unei peșteri
sau
din flacăra unui rug nestins.

împiedicat prin sihăstriile văilor morții
îmi aminteam
de un ocean ascuns în picătura
din palma fragedă a pruncului nevrut.
îmi măsuram tăcerile amăgite
de rosturi
de timpuri
de malurile năruite
de prăpăstii lutoase.

mai răsuceam din când în când,
să nu mă uit de tot,
câte un sarcofag mucegăit prin cămările timpului pierdut.
mirosea a rânced
a iz de uitare
a ploaie de singurătate
a nu mai știu ce putred
descompus.

când tu

piciorul desculț mi l-ai luat
în palme
și
l-ai sărutat.


nu,
nu șchiopătez
dar
de atunci,
doar de atunci
îmi știu
aripile.