Îmi plouă din ceruri de fontă, iubită
m-apasă neliniști lipsite de nume
pe fața-mi șiroaie tot timpul din clipă
pe care prezența ta nu și-o asumă

Plutesc cu privirea prin false ferestre
afară spre pomii ce-n ploaie-mi șoptesc
că nu ești, că nu ești și-mi lasă ca zestre
doar goluri și friguri ce iar mă rănesc

desfacă-se cerul, revino, iubită
și vindecă-mi rănile timpilor reci
și teama și golul și greaua ispită
să las să mă umple a ploilor veci