Invidia,
ura
și
lenea
au fost întotdeauna
pecetea
Monstrului cuminte,
care hibernează-n
subconștientul nostru.
La prima adiere
a primăverii
năzuințelor noastre
pleoapa lui se deschide,
sângele lui se-nfierbântă.
Este gata oricând
să treacă prin
al ispitei
cerc de foc.
Sub cupola inimii,
neînfricata dresoare,
cu biciul iubirii lovindu-l
pe dată îl transformă
în câine,
apoi
în șoarece
și în final
în râmă.