ți-am țintuit
în ace de pin trupul
să nu poți să mă urmezi
când merg să plâng

te-am împrejmuit
cu rugi de măceș

ți-am acoperit buzele
cu sărutul furtunii
să nu mă poți striga
când mă vezi plecând

ți-am suflat în urechi
nisipul clepsidrei
să nu auzi timpul curgând
pașii purtând inimi bătând

te-am împrejmuit
cu plete de sălcii

ți-am pus pe umeri paznic
vulturul meu cu un singur ochi
iar pe mâini cu sânge de salamandră albastră
ți-am scris MAKTUB

carapace de țestoasă bătrână
ți-am pus pe piept
să nu-și ia zborul
dorul tău nebun ...

la picioare ți-am sădit planta uitării
ca pașii tăi să-și uite rostul
tălpile tale să uite dansul tălpilor ude
pe nisipul Eladei

Si am plecat vijelie
de m-au jeluit bătrânele trestii
de m-au ocărât înțelepții stejari
de m-au zgâriat stâncile sure
de m-a blestemat timpul ce avea să vină

dar mi-ai simțit mirosul
când vântul trădătorul
a făcut calea întoarsă
și m-ai respirat
când dam să trec
în Valea Plângerii

rostogolindu-mă
rupând zăgazuri
prăvălind munți
m-ai adus înapoi...

Sunt mii de ani de când
captivă în inima ta
îți împletesc cununi din vise ...