Daca taci,
mintea incepe sa creeze idei triste
si ma inunda tristetea
in toate colturile cenusii
ale substantei rarefiate
din paralelipipedul rotund
al sistemului nervos central.

Geometria formelor
isi pierde logica si
totul se reduce
la semnificatia
stropului de siliciu
ramas in imponderabilitate
intre cele doua sfere
alungite ale clepsidrei
lasata neintoarsa
in partea opusa inimii
pentru a crea ideea falsa
ca timpul a inghetat in suflete prelungi.

Si atunci
incep sa inteleg
de ce dragostea
se poate asocia
geometriei in spatiu.
Pentru ca,
fara imaginatie,
nu poti realiza proiectia in plan...
si dragostea
devine un miraj
intr-un spatiu limitat
doar de nisipul fierbinte
al desertului inchis intr-o crisalida de fluture
cu aripi viu colorate,
perforate de dorul luminii...
sau in clepsidra timpului alb...