uneori
cred că el nici n-a existat
că l-a picurat gândul meu în ființă
de parcă o lumânare fără de biserici ar plămădi din firav trup
naiv absent și lin iubitul

alteori
cred că l-am adunat din dimineți desperecheate
atât de limpede cu gândurile picături de ploaie
atât de-ndrăgostit de mare
și calm în zile cu ninsoare

știu
lumină de lună ar fi fost
să-mi îmblânzească pe nesimțite
fluturii de noapte

n-am uitat
cineva a pus un nimb fierbinte pe creștetul meu
am plecat
pâna când m-am făcut un cerc auriu-violet
ca o pată ascuțită pe memoria albă


lumânarile vor apuca înainte de prima zapadă
să-și vindece singurătățile