Sunt oameni ce nu-l pot visa pe Eminescu,
oricât s-ar strădui, și-ar vrea să-i vadă
măcar sandaua într-un vis, sau pleata,-n care
decembre plouă-n două cu zăpadă...

Numai celor copii la suflet li se-arată
și atuncea - scurt de tot - de parcă fix
peste-un minut ar trebui să fie-n altă parte:
să i se-arate altui om în vis...

De mult nu l-am visat pe Eminescu:
ce-o fi făcând? Mai deslușește oare
sara pe deal cum buciumul jelește,
sau cum luceafărul se mistuie în zare?!

De-aflați cumva - visându-l - careva,
vă rog să da-ți istui popor de știre:
poate că-i este foame și i-e sete,
și n-are o haină întru primenire...

Azi, când în orice dor este și dor de-al lui,
și norii curg ca-n versurile Sale,
și eminescieni sunt codrii, și izvorul,
și seara asta cu lumină moale, -

prin care trece-acest copil, zâmbind,
din somn trezit acum - în verde șes - cu
privirile atâta de curate
de parcă l-a visat pe Eminescu...