e liniste si noaptea
pare c-a unit
a vesniciei pace
si timpul oprit,

se-aude incet in zare o caruta
ce sfarma piatra sub rotile-i mari
in alte departari de zmoala se-aude
un caine latrand la niste talhari

pe cer parca Luna atat de batrana
a obosit si acum satula de noapte
s-a macinat continuu ca vrand sa se rupa
si sta in tacere lasata pe-o parte.

e noapte fara stele caci stelele-au murit
si duse de vant s-au lasat purtate departe
un muc de tigara mai palpaie slab
o data, si iarasi si-nghitit e de noapte.

iar eu stau si mangai nopatea
cu privirile-mi oarbe de biet visator
mi-e cunoscuta noaptea din vremea in care
tacut am sa simt ca-i timpul sa mor.

nu mai am cuvinte sa spun tot ce simt
si shiar de-as avea, la ce bun?
e noapte afara, mai e pana maine,
iar lumea viseaza, si n-am cui sa spun!

dormi lume atat de-obosita!
dormi lume, al meu univers!
dormi lume si somnul sa-ti fie
indulcit de durerea din ultimu-mi vers!