„O hrubă în care visurile se închegau statui (Ionel Teodoreanu)
M-atrage în chemări de săruturi subterane,
Rădăcinile morții întrupate în morți sătui
Sunt smulse din raclele de iluzii vane.

O criptă „ m-a băut amestecat cu durerile lumii”, (Marius Chelaru)
Holograma de rațiuni în vise și disperări în inteligențe
S-a scurs în lacră iluminând craterele ermetice ale lumii
Cu puterea spiritului salvat de eonul înhămat la celeste diligențe.

Un mormânt săpat adânc în prăpastiile sinelui,
Invers zbor malefic spre cerul încarcerat în viscere subterane,
Se deschide durerilor scurse din gura binelui
Și închide corpul albie spălat de euri riverane.

O lacră ca o crisalidă de larve înmugurind în oase
Creează un demon hrănindu-se cu pielea leș desfăcută
De pe șarpele încolăcindu-se pe euri roase...
Am rămas o vietate – entitate din spirit ce-ndură schisma de corp tăcută.

Un heruvim cu aripi pudrate de stele
Deschide sicriul crescut lăuntric cu monadele celeste,
Mă imunizează de substanța răului absorbită-n miraj de iele,
Spiritul renăscut antidot al morții vii este.